Inmultirea perusilor

De la perusi, de fapt de la papagali in general, oamenii ar trebui sa invete cate ceva. Un cuplu nu se desparte

in veci pururi!!! Numai daca sunt separati din motive independente de ei. Cat sunt ele de mici, totusi tin unul la altul, chiar daca se mai cearta ei din cand in cand.

Daca au conditii bune de trai (hrana suficienta, igiena si mai ales sunt lipsiti de agitatie exterioara), o pereche de perusi pot face pui. Desigur, prima data femela depune oua. Maturitatea perusilor vine pe la 8-9 luni. De atunci, daca cei doi se inteleg bine, pot avea oua oricand.

In general, in perioada reproducerii, se poate observa o mai mare afectivitate a celor doi. Sunt mult mai "iubareti". Si numai va treziti ca femela a depus un ou. Dupa doua zile altul. Dupa alte doua zile, al treilea ou si tot asa pana va avea cam 5-6. Pot fi exceptii cand sa aiba 9-10 oua, am auzit cazuri in care au avut 13 oua! Acestea sunt de marimea unei alune, poate putin mai mari.

Insa pentru aceste oua trebuie un cuib. Acestea sunt formate, de obicei, din placaj, iar jos au oscorbura unde

pot fi puse ouale. Cuiburi se gasesc in comert, la magazine specializate. Cuibul se ataseaza de cusca, unde se taie cateva gratii in zona intrarii in cuib. La coliviile mari, cuibul se poate introduce inauntru. Absenta cuibului va face ca femela sa caute un coltisor si va incerca sa-si depuna ouale acolo (doar nu le va tine in ea!). Am auzit cazuri in care incerca sa le urce undeva mai sus, insa le scapa si acestea erau numai bune de omleta! Credeti-ma ca o femela patimeste foarte mult daca nu are un cuib la indemana. Absenta cuibului duce la cresterea sanselor ca ouale sa nu eclozeze, uneori la 100%.

Un cuib poate fi construit din lemn (scandura sau placaj, ultimul fiind cel mai indicat) si sa fie destul de mare astfel incat sa incapa usor un perus cu aripile intinse. Adica sa aiba in jur de 12-13 cm inaltime si peste 20 cm lungime si latime. Ganditi-va ca puii cand vor fi mari, femela va trebui sa isi deschida aripile pentru a-i acoperi pe toti. In centrul de greutate al podelei trebuie prevazuta sa fie o mica adancitura. Se recomanda ca partea superioara a cuibului (acoperisul) sa fie detasabila, pentru a permite curatarea mai usoara.

Dupa 18 zile dupa ce a depus primul ou, va iesi primul pui. Dupa doua zile al doilea "sosit" si tot asa. Pe perioada clocirii, cel putin la mine, doar femela a stat pe oua, barbatusul ii aducea hrana. Barbatusii sunt mai neindemanatici si nu reprezinta niste "closti" bune (daca va incerca sa stea pe oua, in timp ce femela mai iese putin la aer, veti constata uneori intamplari de-a dreptul bizare; cum ar fi faptul ca sta undeva langa ou si il cheama sa intre sub el... cel putin asa face Ricky al meu). Dar rolul de tata si-l joaca foarte bine!!! Sunt foarte afectivi si sunt prezenti "la raport" de fiecare data cand sunt chemati (atunci femela bate usor cu ciocul in peretele cuibului). Mai vin si nechemati, ceea ce "sotia" apreciaza, dar uneori nu prea sunt de acord cu prezenta lor in preajma cuibului (mai ales cand ies puii, iar "tati" vrea sa mai stea prin cuib).

In salbaticie barbatusii zboara cat e ziua de lunga in cautare de hrana, dar in captivitate este scutit de aceste drumuri; problema este ca va aduce femelei doar ce are la dispozitie... Macar in aceasta perioada, hrana sa fie cat mai sanatoasa si mai variata. Puii au un ritm de crestere intens, de aceea au nevoie de multa "materie prima" (proteine). Sa includeti cate un ou de gaina (cel putin de doua ori pe saptamana dupa ce a iesit primul pui), care sa fie fiert tare; nu trebuie neaparat sa fie razuit. Dati-le inclusiv coaja. Meiul este obligatoriu sa fie in permanenta. Mai sunt in comert un fel de piatra sau oase de sepie care le ajuta la digestie(ati vazut pasarile cum mananca nisip?) si le furnizeaza si calciu; nu ar fi rau sa le luati.

Hrana juniorilor va fi asigurata de cei doi parinti. In perioada aceasta ar fi bine sa le administrati hrana moale cum ar fi mamaliga sau ou fiert. Meiul nu ar trebui sa lipseasca.

Puiul abia iesit din ou este foarte mic si neajutorat; are nevoie de toata grija parintilor sai, de aceea e bine sa fie lasati in pace. Nu umblati in colivie (in cuib sub nici o forma!) decat daca este necesar: schimbarea hranei, curatirea coliviei etc. Un pui de o saptamana a crescut de aproape trei ori decat a fost cand a iesit din ou.

Probleme ce pot aparea: Daca intentionati sa inmultiti perusii (si papagalii in general), fiti foarte atenti cand cumparati masculul. Sa fie dezvoltat foarte normal, daca se poate sa aiba ceva "experienta" in trecut. De multe ori ouale nu mai eclozeaza din cauza masculului. De asemenea cand vine clipele magice, adica timpul in care ar trebui sa eclozeze, sa faceti diferite observatii. Daca nu vor iesi puii, dupa cateva zile ar fi bine sa scoateti ouale, pentru ca vor reprezenta doar o sursa de cearta intre perusi.

Puii sunt slabi si bolnaviciosi? La aceasta intrebare va pot da trei raspunsuri: nu au parte de o hranire corespunzatoare, ei sau parintii sufera de vreo boala sau ... cei doi parinti sunt rude apropiate. Probabil la ultima la afirmatie trebuie niste explicatii: uneori doi perusi care sunt frati au oua, dar din cauza endogamiei, puii vor iesit ca vai de capul lor (si nu traiesc prea mult). Pentru a evita, pe viitor asemenea probleme, intrebati la magazin sau cumparati perusi de la magazine diferite. Sau, daca va permiteti, faceti-le teste ADN. Este un sfat bun si acesta, dar nici chiar asa!

Din cauza lipsei de experienta sau parintii nu inca nu s-au dezvoltat complet, primele "ture" de oua s-ar putea lasa cu esecuri. Se poate intampla ca doar a treia sau a patra oara sa iasa pui.
De asemenea nu va lasati impresionati de numarul mare de oua; o data la doua zile trebuie sa iasa un pui, dar ritmul lor de crestere va determina ca mama sa nu se poata ocupa de ouale ramase, iar acestea nu vor ecloza. La o saptamana de la expirarea "termenului" oualor din care nu au iesit pui, e clar ca nu mai sunt de folos, de aceea ar fi bine sa scoateti ouale ramase, ca numai incurca.

Dupa ce are trei saptamani si cateva zile, puiul va da sa iasa din cuib. Probabil il veti mai vedea stand pe fundul coliviei. Lasati-l, ca sa se invete sa mearga si sa manance, puteti chiar sa il scoateti din cusca, dar sa va purtati frumos cu el; totusi, dupa un timp puneti-l la loc. Cam dupa o luna, puiul este dezvoltat, poate chiar sa zboare. In cazul in care constatati ca mama depune iarasi oua, iar puiul are cel putin sase saptamani, il puteti separa.. Daca sunt mai multi pui, cei tineri sunt mai putin dezvoltati decat fratele lor mai mare si s-ar putea sa mai trebuiasca sa fie tinuti alaturi de mama... nu stiu, nu am experienta despre asemenea aspect!!! Oricum, eu nu prea sunt de politica de ai desparti, chiar daca exista riscul sa femela sa nu poata avea grija de oua.

Tributul cerut de dragostea de mama: femelele care depun oua pot avea o problema fatala; si anume hernia. Aceasta este provocata de enormul efort pe care il depun cand scot ouale, mai ales daca sunt mai mari.

Hernia nu se poate preveni singura alternativa ramand ca femela sa nu depuna oua, sau cel putin sa fie impiedicata sa le puna asa des. Nu exista nici tratament (sau cel putin eu nu stiu de vreunul), iar moartea dupa survine 2-3 zile de chinuri.
Cel mai evident simptom il reprezinta un fel de inflamatie de culoare maronie, aflata undeva langa cloaca femelei. Exista in unele cazuri in care se poate observa un lichid maro prin cuib sau prin cusca. La un moment dat, pasarea incepe sa fie retrasa, sa-i nu-i mai pese nimic; in fazele finale este foarte inerta si are un aspect de burete.

Reproducerea perusilor

cresterea perusilor, inmultirea perusilor, oua perusi, pui de perusi, reproducere pepagali

Orice proprietar de animale de companie isi doreste ca la un moment dat sa aiba placerea de a avea urmasi de la odraslele lor blanoase sau impanate. Iubitorilor de perusi le aducem vesti foarte bune: aceste minunate pasari se inmultesc relativ usor. In fapt, pentru un incepator in reproducerea pasarilor exotice, perusii sunt alegerea cea mai isteata. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne hazardam si sa purcedem la imperecheat perusi imediat ce am citit afirmatia de mai sus. Va vom prezenta in continuare tainele reproducerii cu succes a perusilor, asa cum le dezvaluie crescatorii experimentati.

Inmultirea oricarui animal, inclusiv a perusului, importa multa responsabilitate, atat fata de parinti cat si fata de pui. Documentarea  in prealabil este esentiala pentru o reproducere reusita, altfel atat cuplul (in special femela) cat si micutii pot avea de suferit. Din dorinta de a avea mai multi perusi riscam sa ii pierdem si pe cei deja existenti. Priviti aceasta operatiune in perspectiva: veti reusi sa oferiti puilor conditii bune de crestere, veti avea unde sa ii gazduiti si cel mai important, veti putea sa le gasiti stapani tuturor puilor?! Reproducerea perusilor poate fi profitabila doar atunci cand detineti peste 10 perechi, la nivel micro inmultirea lor ar trebui sa fie realizata doar din pasiune.

O pereche de perusi oricat de afectuoasa ar fi cu stapanul, in momentul in care va avea oua si pui se va concentra pe ingrijirea acestora. Veti fi lasati in planul 2 si nu veti mai primi atat  de multa afectiune ca inainte.

Parintii

Evident, pentru reproducere aveti nevoie de o pereche de perusi, maturi, viabili si sanatosi. Nu de putine ori, crescatorii incepatori au incercat sa obtina urmasi de la o pereche formata din indivizi de acelasi sex. Atat  cei doi masculi, cat si cele doua femele imperecheate gresit, isi curteaza partenerul, de aceea poate fi derutant pentru crescator.

Sexarea este extrem de importanta. Aceasta nu se poate face decat la exemplarele mature. Vom cerceta atent ceroma (zona carnoasa din jurul narilor, de deasupra ciocului). La masculi este colorata in nuante de albastru si violet, iar la femele in maroniu si alb-roziu; in functie de coloristica penajului nuantele pot fi mai inchise sau mai deschise. Pana la 6 luni, cele doua sexe pot fi confundate foarte usor.

Comportamental, perusii masculi se disting de  femele. Ei sunt mai afectuosi cu alti perusi, canta, vocalizeaza, dau rapid din cap, se inclina. Femele sunt mai irascibile si ciupesc mai tare.

Chiar daca maturitatea sexuala este atinsa la 4-5 luni, perusii nu trebuie imperecheati mai devreme de 10-12 luni. Majoritatea cresctorilor recomanda reproducerea dupa implinirea varstei de 1 an, cand organismul femelei este apt sa faca fata stresului intens al depunerii oualor si cresterii puilor.

Inainte de imperechere pasarile vor primi  hrana bogata si completa: amestec de seminte, legume si fructe proaspete, galbenus de ou fiert tare, os de sepie si/ sau bloc mineral. La cateva zile puneti in apa de baut un supliment de vitamine.

Fiind pasari gregare, perusii se reproduc foarte bine atunci cand sunt tinuti in carduri. O voliera cu cel putin 4 perechi de perusi pare a fi cheia spre o  inmultire de succes a acestor pasari. Bineinteles, fiecare pereche trebuie sa aiba la dispozitie un cuib.

Perechea va fi formata din pasari ce nu fac parte din aceeasi linie de sange. Cu cat materialul genetic este mai diferit cu atat progeniturile vor fi mai viabile.

Imperecheati pasari din aceleasi varietati coloristice pentru a obtine culori pure. Sau puteti incerca sa obtineti nuante si modele noi prin incrucisarea unor exemplare de culori diferite. Decizia va apartine si nu aveti cum sa gresiti aici.

Optati pentru un cuplu de perusi  care se cunosc deja, astfel incat nu veti astepta foarte mult pana cand se vor curta. Daca cei doi parteneri sunt straini unul de celalalt sau au fost adusi de curand in noua casa, e nevoie de o perioada de 3-4 de acomodare, pana cand se vor putea concentra exclusiv pe imperecheat.

Pregatirea coliviei

Colivia de reproducere trebuie sa fie spatioasa, avand in vedere ca la un moment dat acolo vor mai aparea inca 4 sau mai multe pasari in plus. Dimensiunile minime ale unei colivii pentru reproducerea perusilor sunt: 70cmX40cmX40cm (LxlxI). Daca reusiti sa puneti mai mult spatiu la dispozitie, pasarile vor fi mai multumite. Colivia nu ar trebui sa aiba gratar pe baza si sa nu fie cilindrica, pentru ca streseaza mult pasarile. Daca exista gratar, ce nu poate fi indepartat, plasati deasupra lui un strat ferm de servete de hartie. In acest fel preveniti ranirea micutilor atunci cand vor pleca in explorarea ambientului.

Natural, perusii intra in perioada de imperechere primavara, cand cantitatea de lumina creste. Lumina este un parametru important in inducerea reproducerii. Colivia ar trebui sa fie asezata in apropierea unei surse de lumina naturala, dar nu in bataia directa a razelor solare. Intrucat lumina ajunsa in incapere nu este suficient de puternica pentru a  favoriza  procesul de sintetizare a vitaminei D, poate fi necesara o lampa fluorescenta cu spectru  larg (UVA+UVB). Aceasta va fi asezata la o distanta de jumatate de metru de colivie. Intunericul ajuta pasarile sa se odihneasca: opriti lampa UV si acoperiti colivia cu o tesatura usoara, astfel incat pasarile sa beneficieze de 12 ore de intuneric.

Cuibul este un accesoriu indispensabil in aceasta operatiune. In comert veti gasi cuiburile tip cutie, destinate special perusilor, sau puteti construi unul acasa din placaj de lemn, subtire. Dimensiunile standard ale cuibului sunt 15x15x17. Cuibul va fi prevazut cu un orificiu de acces pentru pasari,  cu un diametru de 3,5 cm, dar si cu o usita (fereastra de vizitare) prin care stapanul poate sa verifice continutul cuibului, fara a-l desprinde si a stresa papagalii. Baza cuibului va trebui sa posede o adancitura inspre o margine, pentru ca ouale sa stea asezate compact si sa nu alerge prin cuib. E important sa fie pozitionata adancitura spre lateral pentru ca atunci cand mama intra in cuib sa nu sara direct pe oua sau pui si sa ii raneasca.

Recomandam plasarea cuibului in exterior, deorece accesul se face mai facil si nici nu rapeste din spatiul coliviei.

Baza cuibului va fi acoperita cu talaj, taiat fin, dar de granulatie mare, fara miros de conifere. Talajul asigura confortul oualor, dar mai ales al puilor. Lipsa lui poate duce la departarea picioarelor  puilor.

Nu vom uita de stinghii, pe care cei doi parteneri se vor curta asiduu. Sunt necesare cel putin 2 stinghii, pentru ca femela sa topaie de pe una pe cealalta pe durata ritualului de curtare.

Stinghiile din lemn natural, non-toxic si sterilizat, sunt pe placul femelei, care isi va exersa ciocul  in perioada stresanta a depunerii oualor. Jucariile nu sunt obligatorii, insa cu siguranta vor distra perusii jucausi.

Adapatorile sub forma de tub vor fi asezate intre gratiile coliviei. Hranitoarea va fi mare si va fi asezata pe baza coliviei, insa nu sub stinghii.

Umiditatea este extrem de importanta in procesul de depunere si clocire a oualor. Zilnic, pulverizati un jet de apa in colivie si pe pasari. Daca mai aveti spatiu, puteti pune la dispozitia papagalilor o cadita pentru imbaiat.


Ritualul de imperechere

Este relativ acelasi la orice pereche de perusi. Masculul abordeaza femela, vorbind continuu si plimbandu-se rapid pe stinghie. Executa un dans caracterizat in principal prin datul din cap insistent. Apropierea de femela se concretizeaza prin lovirea cioc in cioc (sarutari) sau peste spate (masaj). Pupilele lui se dilata si se contracta alternativ, la fel si ale ei.

Femela isi da acordul pentur imperechere prin ridicarea cozii si aplecarea capului. Mascului se va cocota pe femela, iar actul sexual se petrece rapid. Cei doi se pot imperechea de mai multe ori in urmatoarele zile.

Partenerii au nevoie de initmitate in aceste momente. Unele femele sunt mai sfioase si vor indeparta masculul daca o persoana se apropie de colivie.

Femela in perioada de imperechere si depunere a oualor devine mai irascibila si mai agitata. Va inspecta asiduu cuibul si il va pregati pentru depunerea oualor. Atat masculul cat si stapanul, vor primii tot mai putina atentie din partea ei.

Nu orice ritual de imperechere se finalizeaza cu depunere de oua.

Perusii  reprodusi in colonii sunt mai frivoli decat ati putea crede. Cuplurile nu raman impreuna pe viata. Atat masculii, cat si femelele pot schimba partenerii la fiecare sezon de imperechere. In aceasta situatie este dificil sa stabiliti genealogia  puilor si sa standardizati anumite varietati de culoare.

Incercati sa nu interferati prea mult cu procesul de inmultire a papagalilor. Alcatuiti si respectati o rutina in ceea ce priveste alimentarea si curatenia in colivie. Schimbati apa si hrana zilnic, la fel  servetele de hartie de pe baza coliviei.

Depunerea oualor

La aproximativ 10-14 zile de la imperechere, femela va putea depune primul ou. Vom stii ca acest moment a sosit analizand cloaca ei care este mai umflata decat de obicei (vizibil cu 24 de ore inainte de eveniment). Mai mult, anterior acestui moment ea va fi petrecut mai mult timp in cuib si va fi consumat mult os de sepie sau bloc mineral.

Imbaiarea este esentiala in perioada depunerii si clocirii oualor, pentru a nu se deshidrata.
Al doilea ou va fi depus la distanta de 2 zile de primul, urmand ca urmatoarele sa fie lasate la numai o zi sau chiar mai des. Un total de 4-10 oua pot fi depuse de o femela perus intr-o singura runda de reproducere. Ouale sunt mici, rotunde si albe.

Clocitul incepe de regula de la depunere oului al treilea, insa nu exista o regula in acest sens. Din acest motiv pui pot iesi din ou la distanta de cateva zile, in functie de intervalul de timp aflat intre primul ou si ultimul, asociat cu inceputul clocitului. Perioada de incubatie dureaza intre 17 si 24 de zile, in functie de cat de multe oua exista. Media este de 18 zile.
 
Dupa prima saptamana de clocit ouale pot fi inspectate pentru a observa daca sunt fertile. Examinate la lumina puternica (lanterna) intr-o camera intunecoasa, ouale vor prezenta o retea de capilare si o umbra in centrul oului, reprezentand embrionul. Ouale fara vinisoare sunt infertile. Spalati-va pe maini inainte de a atinge ouale. Aveti grija sa nu purtati pe maini grasimi sau substante chimice. Reduceti cat mai mult timpul de analizare a oualor.

Femela este cea care cloceste ouale, fiind hranita de mascul. Ea are grija sa intoarca ouale  pe toate partile pentru ca embrionul sa nu adereze de coaja.
Ingrijirea puilor

Puii de perus ies din nou golasi si orbi, incapabili sa isi sustina capetele sus. Puii vor iesi din oua in ordinea depunerii oualor. Pana la momentul in care ultimul pui va iesi, primul eclozat va fi deja viguros si va incerca sa ii domine pe ceilalti. Puii pot rezista 24 de ore din momentul in care au iesit din ou pana cand sa fie hraniti.

Verificati ca fiecare pui sa fie hranit. Prin pielea rosietica fina veti putea vedea si pipai usor gusa. Daca sunt prea multi pui si parintii nu reusesc sa ii ingrijeasca, mutati puii mai fragili la un alt cuib cu pui sau incercati sa ii cresteti voi. Hranirea din mana a papagalilor nu este o treaba usoara, insa cu determinare veti reusi sa salvati viata micutilor mai putin norocosi.

In primele saptamani, femela va petrece mult timp pe cuib, asigurand caldura puilor. Ea va fi hranita de mascul, iar la randul ei va alimenta puii.

In aceasta perioada furnizati hrana din abundenta, in special hrana umeda si semi-umeda.  
 
Dupa primele 2-3 saptamani femela va incepe sa paraseasca cuibul. Ea ii va permite masculului sa hraneasca si el odraslele. Daca in colivie mai exista un cuib, este posibil ca femela sa demareze o noua serie de oua. Nu lasati femela perus sa aiba mai mult de doua serii de pui pe an, intrucat stresul este prea mare si ar putea sa isi piarda viata.

La 10 zile ochii puilor se deschid si incep sa apara primele pene. Pene de zbor apar la varsta de 22 de zile.

Cand puii sunt deja impanati (14 zile) puteti incepe sa curatati cuibul. Asezati puii intr-un vas adanc captusit cu prosoape de hartie. Schimbati asternutul in cuib dupa care puneti puii inauntru.

La 35 de zile, micutii vor iesi timid din cuib si isi vor exersa aripile. Plasati cateva stinghii mai spre baza coliviei pentru a le fi usor accesibil. Hranitoarele putin adanci vor fi asezate si ele pe fundul colviei. Oferiti puilor aceeasi hrana ca si adultilor, acest fiind momentul in care vor incepe sa se alimenteze singuri. Insa, intarcati complet vor fi doar la varsta de 6 saptamani, atunci cand vor putea fi mutati din colivia de reproducere.    

Asigurati-va ca fiecare pui este apt sa se hraneasca singur. Daca acest lucru nu se intampla, hraniti manual puii neajutorati. Daca legumele proaspete sunt prea tari pentru ei, fierbeti-le si maruntiti-le.

Daca doriti sa obtineti pui blanzi, instaurati o rutina de mangaieri. In fiecare zi, timp de 10 minute atingeti si vorbiti gentil puilor. Puii hraniti din mana se imblanzesc si mai rapid.

La varsta de 10 zile puii pot fi inelati, pentru o mai buna evidenta a lor.

Reproducerea perusilor nu este o sarcina imposibila, insa cere o oarecare meticulizatate in pregatirea pasarilor pentru imperecheat si ingrijirea puilor. Vom reveni cu un articol despre principalele probleme pe care le veti putea intalni de-a lungul acestei operatiuni.

Surse foto: 1, 2

baea perusilor

Baia peruşilor

Unii s-ar bălăci în fiecare zi, alţii fac baie mai rar, dar când ajung în cădiţa cu apă sunt în extaz!!! Peruşilor le place foarte mult să facă baie, mai ales în zilele călduroase de vară. Încurajează-ţi şi tu peruşii să se bălăcească în voie, pune-le în apropierea coliviei câte o cădiţă din plastic sau câte un castronel cu apă călduţă.
Baia: – îi răcoreşte, îi ajută să scape de penele moarte, de praful prins în puf şi… mai mult decât orice, îi amuză şi îi înveseleşte. Şi tu te vei distra, pentru că sunt foarte simpatici cu penele ude. După baie, peruşii stau la soare să se usuce şi îşi fac somnul de după amiază.

Primul pas: încercăm apa!

Ne mai gândim!

Am udat doar coada

Pot să bag şi burtica în apă

Sunt fleaşcă!!!

Mmm! ce răsfăţ!!!

S-a făcut mai răcoare

Repetăm?

Să-mi spăl bine şi penele de pe cap

gesturile perusilor

Cum a sosit acasă…

cu maşina… bineînţeles, într-o cutie de carton cu găurele pe care erau desenaţi câţiva hamsteri jucăuşi… iar ea era atât de speriată! Şi eu eram la fel de speriată ca ea, îmi bătea inima foarte tare de teamă să nu fie puiul atât de stresat, încât să facă infarct pe drum. Şi aşa trecuse printr-o sperietură zdravănă în magazin, când a fost prinsă de vânzător şi vârâtă în cutia pentru rozătoare. Dar am ajuns cu bine, am îndemnat-o să intre în colivie şi ne-am privit una pe cealaltă lung… pardon… unul, pentru că eu eram convinsă că este băieţel. Fiind foarte mică, avea doar 3 sau 4 luni, năsucul ei era colorat în bleu şi eram convinsă că, în timp, se va face albastru închis, ca la băieţi. Spre surprinderea mea, peste câteva luni, a devenit bej şi a început să se descuameze (semn că era potrivită pentru un partener – am găsit eu mai târziu explicaţia prin cărţile despre peruşi). Când şi-a mai revenit din sperietură a descoperit seminţele şi a cules una, cu mare precauţie, fără să ne slăbească din ochi. Iar când a descoperit şi apa (la vreo 20 de minute după prima sămânţă), a fost mare bucurie în familie… era semn că micul nostru peruş avea să se adapteze repede în noua casă.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
octombrie 2008
La un pas de moarte
 Cipiţa era de câteva săptămâni puiul nostru răsfăţat… Nu am avut tăria sufletească să o ţin închisă până când reuşeam să o dresez să vină pe degetul meu. I-am deschis uşiţa coliviei la numai 10 zile de când am adus-o acasă şi am lăsat-o liberă. Cum era de aşteptat, s-a izbit de geamuri la început, dar în câteva tururi de sufragerie a învăţat să se ferească de ele. Cum era încă plăcut afară, am învăţat-o să iasă pe balcon, unde are un spaţiu de zbor mai mare decât în sufragerie. Dar nu ştiam pe atunci mare lucru despre pericolul plantelor otrăvitoare şi aveam vreo 30 de ghivece. Mare greşeală… Cipiţa a descoperit floarea de ceară şi a ronţăit puţin dintr-o frunză, până când am alungat-o în casă. Am urmărit-o câteva minute bune, dar părea să nu aibă nimic şi am răsuflat uşurată. Prea repede, însă! A început să îi fie rău peste 5 ore… a ţipat tare de câteva ori, un ţipăt sfâşietor de copil care imploră ajutorul. A căzut de pe bara de lemn şi s-a ghemuit într-un colţ al coliviei. Eram vinovată şi mi se frângea inima de mila ei. Am încercat să o fac să bea apă. Nici o şansă! Îmi era teamă să o forţez, să nu îi fac mai rău. Tremura şi nu mai reuşea să îşi ţină căpşorul ridicat. Era duminică seara şi nu ştiam unde să găsesc un veterinar… am reuşit să vorbesc totuşi cu un medic la telefon, iar sfatul lui a fost să o forţez să bea apă… “iar, dacă rezistă peste noapte, are şanse să scape”. Puţine lucruri mai poţi face pentru un peruş bolnav. Sunt atât de fragili, că rareori îi mai poţi salva. Dar ea a luptat singură, peste noapte. A îndurat durerea de burtică şi s-a luptat pentru firicelul ei de viaţă. Eu nu puteam decât să stau de veghe şi să plâng. Cu o seringă subţire, am reuşit să îi mai dau apă. A doua zi, am primit de la veterinar un complex de vitamine B şi substanţe nutritive şi i-am băgat cu forţa pe cioculeţ. Toată ziua, a stat toropită de durere în colţul ei. Abia spre seară, a ridicat puţin capul şi atunci am tresărit de speranţă că nu o s-o pierd, că puiul meu avea să învingă.

Recuperarea a durat aproape o săptămână şi cred că a fost un mic miracol. La cât era de mică, otrava din floarea de ceară putea să o omoare în câteva minute. Dar ea a luptat cu inimioara ei vitează!!!!!!!! Azi nu mai am plante în casă şi nici nu mă mai atrag. Cipiţa şi Biluţă sunt cele mai frumoase bucurii!!!!!!!! Fotografiile în care apare Cipi pe creanga plantei de ceară sunt singurele triste din tot albumul, dar nu pot renunţa la ele….
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
vara 2009
Captivă în dulap

Peste un an, Cipiţa a uitat păţania cu dulapul şi a încercat iar să intre…

… mai bine o las pe Cipiţa să vă povestească…
Venise vara şi prietena mea mi-a mutat căsuţa în balcon. La început mi s-a părut ciudat că nu mai stăteam în aceeaşi cameră cu ea, dar m-am obişnuit repede afară. Am învăţat toate locurile bune de aterizat, am cercetat toate cotloanele şi am încercat toate cutiile de carton bune de ronţăit… doar într-un singur loc nu reuşeam să intru deloc – marele Dulap. Prietena mea tot timpul deschidea uşile, mai lua câte ceva colorat de pe acolo, dar niciodată nu lăsa dulapul deschis să văd şi eu ce este prin el. Văzusem doar cu coada ochiului câteva lucruri numai bune de joacă…  Dar, am prins momentul, într-o dimineaţă, în care uşile nu s-au închis prea bine şi m-am gândit să mă uit înăuntru cu băgare de seamă… m-am cocoţat pe dulap şi am încercat să mă strecor printre ele. Dacă mi-a intrat capul, m-am gândit că aripioarele vor trece numaidecât şi… zbang! iată-mă pe primul raft. Nici nu ştiu cum am ajuns înăuntru! Dar nu mă aştepam să fie atât de întuneric. Nu vedeam decât o dungă mică de lumină şi m-a apucat groaza. Nu vedeam nimic, nu puteam să zbor, mi-era teamă să deschid aripioarele că cine ştie ce capcane erau prin jur. De frică, nu mai scoteam nici un piuit. Cum ieşeam eu de acolo? Prietena mea se pregătea să plece şi ştiam că vine după ce apune soarele. Cum să stau aici toată ziua? Fără seminţe, fără apă şi cine ştie ce pericole pândeau prin întuneric! Mă apucase groaza… când… i-am auzit glasul prietenei mele. Mă striga să îşi ia la revedere, cum face de obicei. Aici, aici – am vrut să ţip, dar nu reuşeam să scot niciun sunet. I-am auzit paşii în balcon. S-a apropiat de dulap. Oh, ce bine, şi-a dat seama că am păţit ceva şi mă caută. Am început să ţopăi de pe un picior pe altul, mi-am vârât ciocul printre uşi sperând să mă vadă. Ah, m-a văzut!!!!!!! Gata!!!!!! A deschis uşile!!!!!!! Ce bine!!!!!!!!! Zvrrr, la colivie cât mai repede!!!!!!!!!! Nu mai intru în viaţa mea în niciun dulap, promiiiit!!!!!!!!!
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Căzătura sub pat…
… cum să cadă un peruş înaripat sub pat?! vă veţi întreba… Ei bine, Cipiţa mea a reuşit şi această performanţă. Şi nu o dată, ba chiar de două ori. Dar să încep cu începutul… cu tăblia patului, o scândură îngustă, lăcuită şi alunecoasă. Când nu mă trezesc suficient de devreme pentru ea, Cipiţa vine în zbor pe deasupra capului meu şi face scandal. Vara trecută, a dat câteva ocoale pernelor bine îndesate peste urechile mele şi a reuşit să aterizeze pe tăblia de la capul patului. A cântat frumos, a ţipat… s-a răstit la mine, doar-doar mă trezeşte să aibă cu cine se juca. Apoi, a început să ţopăie pe marginea tăbliei, deşi gheruţele îi alunecau periculos la fiecare mişcare. La un moment dat, au cedat şi peruşica mea şi-a pierdut echilibrul şi a alunecat sub pat. Am auzit un fâlfâit stins de aripi şi mi-am dat seama imediat că a păţit-o. Nici nu ştiu când am ajuns în mijlocul camerei şi cu ce viteză am tras patul de la perete (pat dublu şi greu… nu jucărie!). Micuţa mea înaripată se ghemuise speriată lângă perete şi nu scotea niciun sunet. A ridicat căpşorul să vadă ce pericole o pândesc din spaţiu, dar a recunoscut imediat mâna salvatoare. A întins un picioruş, s-a agăţat de primul deget, apoi a prins putere şi a zvâcnit în zbor, fericită că a fost eliberată din întunericul înfricoşător de sub pat. Credeţi că păţania i-a fost învăţătură de minte? Nici vorbă! După câteva zile, a uitat că tăblia patului este înşelătoare şi a căzut iar. De data asta, nu a mai fost chiar atât de speriată. După ce am tras patul din locul lui şi s-a făcut lumină, Cipiţa a zburat singură… semn că îşi învinsese teama.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Jucăria preferată de astă-vară
august 2010
Îmi doream de mult o colivie deosebită pentru Cipiţa pe post de loc de joacă nou. Deja se plictisise de jucăriile pe care le avea şi căuta ceva bun de ros prin balcon. Categoric, ne trebuia o jucărie… ceva din lemn, ceva frumos colorat şi suficient de rezistent să nu îl doboare cu una, cu două. Castelul din lemn de salcâm a fost o descoperire senzaţională… pentru Cipiţa. I-a dat târcoale de câteva ori înainte să se cocoaţe în el, se uita înăuntru pe ferăstruicile rotunde să vadă cine se ascunde acolo şi încerca să intre. Ca atare, am luat o pânză de bonfaier şi i-am croit o uşă. A mai ros şi ea pe laterale şi… a încăput. Acum, când vrea să scape de Biluţă, se ascunde în castel, deoarece lui îi este frică intre. Billy stă în prag şi face un scandal nemaipomenit, să o scoată afară sau să o scoată din sărite… tot una. Peruşeii mei se tachinează din orice.